Samsung Galaxy Note 8 nu va avea senzor de amprentă pe ecran

de: Claudiu Râpan
08 06. 2017

Samsung Galaxy Note 8 se pregătește de lansare iar zvonurile despre noul flagship al companiei sud-coreene continuă să curgă fără încetare. Chiar dacă ne putem face deja o idee asupra prețului și a specificațiilor pe care ni le pregătește Samsung, încă nu avem toate detaliile despre telefonul care va trebui să repare imaginea dezastruoasă lăsată în urmă de predecesorul său.

Nu este nicio îndoială că S8 și S8+ sunt printre cele mai bune telefoane ale anului 2017. Înainte de lansarea acestora a circulat un zvon care spunea că Samsung urma să introducă o tehnologie nouă de citire a amprentei și că ea va fi montată sub sticla ecranului. Compania sud-coreeană a investit foarte mulți bani în dezvoltarea unei astfel de tehnologii, însă nu a fost mulțumită de rezultatul final. Atfel că Samsung a decis să mai aștepte până să implementeze așa ceva.

Consumatorii și experții se așteptau ca Samsung să fi înregistrat progrese serioase în dezvoltarea noului senzor și să îl integreze pe acesta în ecranul cu care Samsung Galaxy Note 8 ar urma să vină echipat. Însă o nouă declarație a unui oficial al companiei sud-coreene a pus capăt acestor așteptări. El a spus că Samsung a făcut eforturi semnificative pentru a integra tehnologia pe Galaxy Note 8, însă compania a decis să renunțe la idee din cauza securității și a limitărilor tehnice.

Generația curentă de tehnologie de citire a amprentelor pe care Samsung o folosește pe terminalele S8 și S8+ nu este la fel de precisă ca cele montate pe alte flagship-uri precum Google Pixel, LG G6 sau iPhone 7, notează Sammobile.com. Este de așteptat ca Samsung să lanseze noul model din gama Note pe 8 septembrie. Phablet-ul care urmează să iasă pe piață va veni echipat cu un Infinity Dispaly de 6,3 inci și va fi primul telefon produs de Samsung care va dispune de o cameră principală duală pe spatele lui. Device-ul va veni echipat și cu un scanner de iris, cu asistentul digital Bixby și cu o cameră frontală de selfie-uri care va dispune de autofocus.